Uneori e mai bine sa folosesti scarile

     Intr-o veritabila seara de iarna, ce se pare ca intarzie ca femeia la serviciu, mergeam cu prietenii spre metrou. Ne duceam spre case dupa ce petrecusem cateva ore impreuna la cineva acasa.
    Drumul s-a dovedit a fi o binecuvantare pentru mine. Un tunel al dragostei. Costin m-a tinut de mana si mi-a spus numai chestii frumoase, ca de exemplu: "Kaze, nu o lua inainte!", "Kaze, nu sari in fata masinii!", "Kaze, iti miros toate alea.". Poate unora dintre cititori li se va parea ca afirmatiile prietenului meu, Costin, nu sunt nici pe departe niste declaratii de dragoste. Ei bine, pentru mine tonul cu care imi spunea toate aceste lucruri, modul in care se incrunta, forta cu care ma strangea de mana..nu pot fi decat manifestarea unei dragoste imense.
    Cu nici 5 minute inainte sa ajung la metrou imi suna celularul. Ma uit la Costin cu ochii inlacrimati. Si el ma priveste in acelasi mod. Ne privim asa timp de vreo 3-4 secunde, dupa care facem lucrul pe care nu l-am fi dorit niciodata, ne dam drumul la maini. O durere iminenta imi explodeaza in piept. Ochii mi se impaienjenesc si il vad pe Costin departandu-se tot mai mult, invaluit de ceata noptii. Un strigat de disperare tasneste dinauntrul meu. Ceata din ochi se disipa intr-o amintire extrem de realista...
    - Costin. Ai vazut cum face Plesa tremolo? il intreb eu pe jumatate adormit, dar nu primesc raspuns asa ca imi continui monologul despre liderul grupului.
      Deodata Costin da brusc din fund. Ma sperii si il intreb ce s-a intamplat. Nu raspunde asa ca mai intreb o data. Intr-un final pot deslusi un mormait anagramat.
    - Am adormit si am visat ca am cazut....


    - Kaze? Ai de gand sa raspunzi la telefon? se aud mai multe voci intr-o armonie delicata care ma trezesc din visare. Lumea din jurul meu incepe sa prinda contur. Masinile, strada, oameni plictisiti si cocosati de frig ma depasesc, in ambele sensuri, grabindu-se sa ajunga acasa. Il privesc pe unul din ei curios si observ cum privirea acestuia nu isi schimba nici directia nici intensitatea, ci priveste doar inainte(ochelari de cal) incercand parca sa strabata drumul mai repede, sperand, poate, ca privirea il poate purta peste imensitatea de...
    - Ai de gand sa raspunzi la telefonul ala? se aude din nou aceeasi armonie delicata.
Pff..era sa uit. Scot telefonul din buzunar si raspund.
    - Buna, sunt Ioana si sunt pocaita, sunt din biserica Nazaret, imi spune o voce de fata intr-o suflare.
    - Ok! Fii binecuvantata, atunci, raspund eu pe jumatate mirat si pe jumatate amuzat.
    - Auzi? Tu ai prietena?
O intrebare care m-a luat pe nepregatite. Cineva ma suna cu ascuns sa ma intrebe daca am prietena. Ciudat.
    - Pai..daca tu Il cauti pe Dumnezeu si eu Il caut pe Dumnezeu de ce te intereseaza daca am eu prietena?
    - Vreau sa stiu. Ai prietena?
    - Aceasta informatie este in totalitate si pe deplin inutila. Tu, ca si crestina, nu ai absolut nevoie sa stii daca am sau nu prietena.
    - Pai vreau sa aflu pentru o fata, continua ea dupa care conversatia se intrerupe.
Bag telefonul inapoi in buzunar si constat ca am ajuns in fata gurii de metrou. Urmeaza o scurta lupta intre Costin si Corin pentru petirea mea, unde, desi este cu mult depasit la categoria kilograme, Costin castiga lupta si Corin se retrage infrant. Buturuga mica rastoarna carul mare.
     Dupa ce ne despartim de cei care nu merg cu metroul vad zidul in panta care desparte scarile rulante de cele normale si decid sa fiu diferit, adica sa cobor pe panta aceea. Costin, cunoscandu-mi gandurile imi interzice cu desavarsire sa fac o asemenea fapta oripilanta, dar eu stiu ca regulile au fost facute ca sa fie incalcate asa ca incep descensiunea pe panta. Ma urc cu gratia unei feline bipede pe zid si incep coborarea. Din nefericire, conversii de firma nu am fost conceputi pentru a impeidica alunecarea si incep sa prind din ce in ce mai multa viteza. M-am speriat si am hotarat ca ar trebui sa incerc sa reduc viteza sau macar sa schimb pozitia pentru o aterizare ceva mai lina. Incerc sa ma las pe spate si sa duc picioarele in fata. Fail. Ma dezechilibrez si ma inclin pericolos spre dreapta. Atat de periculos incat ma ating cu genunchiul de o proeminenta ascutita a zonei de langa zid care imi strica iremediabil echilibrul si coborarea mea se transforma intr-un ingrozitor spectacol de acrobatie. Intr-un final, vad sfarsitul pantei si imi folosesc ultimele puteri si tehnici de tao-chi invatate de la maestrul Fughi-Network pentru a reusi sa cad totusi in picioare.
     Dupa ce am coborat si adrenalina excesiva s-a disipat a inceput partea cea mai naspa a unei lovituri: durerile. Dureri ca loviturile unui ciocan urmate imediat de intepaturi imi sfarteca piciorul stang. Ii astept pe prietenii mei si incerc sa schiopatez cat mai putin pentru a-i face sa creada ca eu sunt adevaratul Om de Fier si ca nu m-am ranit deloc. Dar cand ajung pe peron toate durerile din genunchi se concentreaza spre o noua tinta: inima. Dureri mai puternice si mai lungi ma supun torturii cand constat ca mi-am rupt pantalonii.
    - Si erau de la ZARAAAAAAAAAA! suspin eu mai tare decat as fi crezut.
Vazand rupturile m-am gandit ca ceva s-ar fi putut intampla si sub materialul pantalonilor.

Mda..un nou mic buzunaras. Minunat.
     Dupa ce si ceilalti au vazut rana au inceput sa imi dea "sfaturi".
    - Da cu niste Cola sa cureti.
    - Pune-ti esarfa acolo.
    - Am eu niste servetele sa le pui pe rana.
Amintindu-mi de tehnicile de prim ajutor refuz orice idee si ma grabesc spre casa pentru a ajunge la..mama. Mamele intotdeauna stiu ce e mai bine pentru copii lor.
 
    Ies de la metrou, o sun pe rapitoarea inimii mele(nu va spun numele ca sa nu se supere Alice) si incep sa merg agale spre casa.

Calatorie in Valea Mortii

     O noua zi de vacanta, una din ultimele zile de vacanta,o zi torida, in care toamna nu vrea cu niciun chip sa-si faca simtita prezenta, ma intampina calduros. Deschid ochii si sunt orbit de lumina puternica a unui soare de toamna. Incercand sa ma obisnuiesc cu lumina puternica ma dau jos din pat si merg la baie sa indeplinesc ritualul diminetii.
      In timp ce imi savuram micul dejun in fata calculatorului primesc un mesaj de la Claudiu. "Bai, iesi peste o ora cu mine si Alex? Vin si fete si vine si Laura". Fericit ca am o posibilitate de a o vedea din nou pe Laura, accept sa ies si, dupa ce termin de mancat, ma pregatesc pentru iesire. Ma imbrac cu haine combinate in cel mai street mod pe care mi-l permitea garderoba si plec de acasa.
     Pe strada ma gandesc la cea mai buna metoda de a o impresiona pe Laura. Ma gandesc ca as putea sa o impresionez prin limbajul meu destul de elevat pentru cei 13 ani ai mei sau prin talentul meu de gimnast urban sau prin comportamentul meu de baiat de cartier. Tot cautand modalitati cat mai ingenioasa ajung la locul in care trebuia sa ma intalnesc cu cei doi prieteni: Alex si Claudiu. Ne salutam cu un salut personalizat si mergem impreuna spre zona fetelor vorbind infocati despre ultimele noastre interactiuni cu vreo fata. In scurt timp ajungem in fata blocului fetelor si ne intalnim cu acestea.
     Ca un avertisment parca venit de la o ghicitoare escroaca imi suna telefonul. Era mama.
    - Andrei, ce faci?
    - Bine, raspund eu, am iesit afara cu niste prieteni.
    - Bine. Dar stii ca nu ti-ai terminat temele de vacanta. Du-te acasa si fa-ti temele. Pana ajung eu acasa sa le ai aproape terminate. Bine?
    - Da, mami. Merg acum acasa. raspund eu plictisit dupa care ii inchid telefonul.
Dar numai la plecatul acasa nu-mi era gandul. Ma duc la fete si incep maratonul de glume, incercand sa-i atrag atentia, dar, spre completa mea dezamagire, nici macar nu se uita in directia mea.
     Gandindu-ma ca daca as face ceva nebunesc i-as atrage atentia il iau pe Claudiu si ii propun sa mergem sa sarim de pe terasa scarii de bloc. A fost incantat de idee, asa ca am anuntat grupul ce vrem sa facem si am pornit spre locul de unde planuiam sa sarim, urmati de grupul format din aproximativ 10 pusti.
     Am sarit de cateva ori, ne-a placut si, planuind sa o uimesc pe Laura, am decis sa imi iau avand si, sarind de pe terasa blocului, sa ma prind de creanga unui copac, de unde sa-mi dau drumul intr-o aterizare perfecta in gradina din spatele blocului.
     Imi fac in minte un plan, un plan perfect, dupa care imi iau avant spre marginea terasei. Dar ma opresc brusc pe marginea terasei si nu mai execut saltul. Frica m-a impietrit in momentul in care trebuia sa sar. Dar, dorindu-mi din tot ce am sa o impresionez pe Laura, incerc din nou sa sar, dar sunt surprins de acelasi rezultat. Ca si cum o entitate mai puternica decat o fiinta fizica nu ar vrea ca eu sa sar.
     Intr-un final, dupa ce las teoriile filozofice deoparte, imi iau avant pentru a treia oara si, ignorand sentimentul de frica ce mi-a invadat fiecare muschi, am sarit. Au urmat cateva milisecunde in care simteam mult iubitul sentiment de plutire, dupa care vedeam cum copacul se apropia de mine. Mi-am intins gratios mainile inainte si am prins creanga. Dar in planul meu perfect am uitat sa adaug un lucru. Creanga era uda deoarece plouase cu o zi inainte. Saltul meu perfect urma sa se transforme intr-o catastrofa. Mainile mi-au alunecat pe creanga uda, iar corpul meu a executat o miscare de rotatie in jurul crengii pana in momentul in care am ajuns intr-o pozitie paralela fata de sol, iar mainile mele s-au desprins de creanga aflata la 4-5 metri de sol. Inertia saltului m-a impins la cam un metru in fata copacului si inca un metru deasupra crengii, unde zborul meu a luat sfarsit. Am observat cum, pentru o clipa, stau suspendat in aer, iar apoi cum incep sa ma apropii de pamantul care ma doreste atat de mult. Mi-am dat seama ingrozit ca urma sa ma izbesc de pamant. Stiam ca o sa doara. Ma asteptam la o durere ingrozitoare, care sa fie prezenta pana in cea mai mica celula a corpului meu, si am inchis ochii. Dupa cateva clipe lungi in care agonia imi chinuia constiinta am atins pamantul. O bufnitura puternica mi-a ingrozit urechile, dar asta a fost tot. Fara durere. Nu am simtit decat impactul si nimic mai mult. Au urmat cateva secunde in care tot ce vedeam era un joc domol de culori vii pe fundal negru. Dupa care vocea unuia din prieteni m-a trezit la viata.
    - A murit! declara unul din cei care au vazut intreaga scena.
    - Nu, nu are cum sa moara, trebuie sa traiasca! aud o alta voce.
Apoi un zumzet inghite toate vocile si nu am mai putut intelege nimic. Incerc sa ma ridic. Ma intorc pe burta si ma ridic in genunchi si ma sprijin in maini. Incerc sa inspir, dar nu reusesc. Ma lupt cateva clipe sa iau o gura de aer, dar e ca si cum as incerca sa-l prind cu mana. Deodata o durere groaznica imi sageteaza umarul. O durere atat de puternica incat imi pierd echilibrul si cad pe sol. Ma ridic din nou in genunchi si duc mana sanatoasa la umarul cu pricina. Imi dau seama ca am clavicula rupta, dar imi amintesc ca, cu un an inainte, mi-am rupt clavicula stanga la patinoar. Pipai clavicula rupta sperand ca umarul pe care il ating este cel stang. Neputand sa-mi dau seama care e stanga si care e dreapta, duc mana si la celalalt umar si imi dau seama ca aceea a fost rupta cu un an inainte. O furie puternica ma invaluie si incerc sa injur, sa blestem, sa spun ceva ca sa ma descarc, dar din gura mea nu iese nimic, nici macar un firisor de aer.
     Durerea din umar se inteteste si incepe sa se imprastie si in alte locuri din corp. Durerea este atat de puternica incat nu mai pot rezista sa am vreun muschi contractat si cad. Reusesc cu ultimele puteri sa ma tarasc pana la un tufis pe care sa-mi asez capul ca sa imi stea clavicula putin mai fixa si astfel sa se mai domoleasca durerea. Ii vad in ceata pe copii aflati pe terasa, dar ochii mi se inchid si, pe masura ce negura pleoapelor imi micsoreaza campul vizual, simt o caldura iubitoare ce imi invaluie corpul si imi alina durerile. Vrand sa scap cat mai repede de durere inchid ochii. Durerea a incetat, iar corpul meu este prins in aceeasi caldura minunata.
     Deodata ma trezesc in fata unui fel de ecran care se afla peste tot in jurul meu si in care se derula scene din viata mea. Ma vad cand eram mic...prima jucarie...aniversarea de la 4 ani...prima zi de scoala...prima invatatoare...prima prietena..prima cazatura..prima vanataie pe care mama a sarutat-o si despre care mi-a promis ca urma sa se vindece...Au urmat nenumarate amintiri, unele pe care nici nu mi le mai aminteam, iar apoi o imagine in care eram eu imbracat in hainele pe care le purtam in fata ecranului si in care stateam pe o bordura in fata unei masini de politie, privind in gol si scrasnind din dinti de durere. O voce imi sopteste in minte: "Du-te!". O ascult si incerc sa ma apropii de ecran, dar o durere puternica ma izbeste in piept si in umarul drept. Ma indepartez speriat de ecran si aceeasi voce calma imi spune: "Ignora durerea. Du-te!". Din nou ma supun vocii din capul meu, crezand ca e propria-mi constiinta si ma indrept spre ecran ignorand complet durerea care-mi sfasia umarul si-mi facea pieptul sa explodeze. Brusc nu mai vad scena de undeva din spate, ci de pe bordura, din fata masinii de politie. Mi se face sete si cer putina apa politistilor. Unul din ei imi da o sticla de apa si dupa ce beau simt durerea mult mai puternica si cad pe bancheta din spate a masinii de politie. Din departare se aude sunetul unei ambulante acoperit de zgomotul traficului, dar dupa cateva minute o vad. Este o ambulanta...o ambulanta! Si toata numai pentru mine. Incerc sa zambesc. Doare. Renunt.
     Doctorii coboara din ambulanta o targa pe care ma aseaza cu grija si apoi pornesc spre un spital. Sunt fericit sa stiu ca traiesc, dar acum mai ramane o singura problema. Cum va reactiona mama cand va afla ca nu mi-am facut temele?

Atentat la corazon

     Era o dimineata torida de iarna. Simteam cu plictiseala imi inunda fiecare por al pielii, cum imi ucide fiecare neuron. Totul e negura. Nimic nu ma poate scoate din moleseala. Parca nu am chef de nimic, nici sa respir.
    Deschid ochii. Privesc tavanul. Acelasi verde-turcoaz sta sa-mi cada in cap. Nu vreau sa ma ridic din comoditatea patului, dar corpul imi cere asta. Ma dau jos din pat si merg spre baie. Ma privesc in oglinda in timp ce-mi clatesc fata cu apa rece. Aceeasi ochi nu foarte mari si caprui ma privesc din oglinda, privesc firisoarele de apa care-mi strabat fata intr-o cursa lenta spre barbie. Le observ cum se unesc intr-un singur firisor, iar mai apoi cum parasesc fata mea picatura cu picatura. Ma despart de figura din oglinda si ma indrept spre camera, unde vreau sa ma imbrac pentru a merge la bucatarie.
     Dupa ce am intrat in camera am vazut resturile de mancare si hainele aruncate pe scaun si masa."Le voi aduna mai tarziu", gandesc eu. Dau sa deschid usa sifonierului si o gramada de haine imi cade in cap. Fiind surprins, m-am dezechilibrat si am cazut pe covor, in timp ce cate-un tricou singuratic isi face curaj si sare din sifonier la picioarele mele. Sa fie sanatos! Ma ridic din gramajoara de haine si aleg o bluza si o pereche de pantaloni, pe care le imbrac alene si plec spre bucatarie.
     Acolo alte surprize. Pe masa stau insirate cateva farfurii cu mancare si niste firimituri ratacite joaca "Scrabble" pe blat. Sa fie sanatoase! Iau o farfurie din cele de pe masa si incep sa adun mancarea din celelalte, apoi o pun la microvaluri, setez programul si astept. Incep sa numar secundele, dar parca nu ar vrea sa plece. Privesc rotita ce indica timpul. Parca sta pe loc. Dupa 3 minute, care mi s-au parut 3 ore, a sunat si clopotelul care ma anunta ca s-a incalzit mancarea. Iau farfuria, binecuvantez mancarea si incep sa mananc. Termin de mancat si revin in camera. Ridic lucrurile de pe jos si le inghesui in camera. Pornesc calculatorul si caut mouse-ul in gramada de gunoaie de pe birou. Il gasesc si astept. Se deschide calculatorul si primul lucru pe care-l observ este ceasul: 14:00. Ma mai uit o data, crezand ca n-am vazut bine. Aceeasi ora imi zambeste din coltul ecranului. Iau un telefon si vad aceeasi ora. Vai, trebuie s-o sun pe Alice. Iau repede telefonul, formez numarul...0-7-9-7-8-8-4-1-9-5 si astept. Nu raspunde. Las telefonul jos si intru pe messenger. O gasesc online si o intampin. Vorbesc putin cu ea si imi spune sa o sun. Ma conformez, ca doar nu vreau sa fiu lovit de vreun hurricane kick sau koro-jutsu in vintre. Imi place praporele meu asa cum e.
    - Alo, Alice? Ce mai faci?
    - Bine, uite acum m-am trezit. Tu ce faci?
Cantaresc cele auzite si ma ii raspund in gluma.
    - Si la tine a venit fusu de China?
    - Ce sa vina, ma? Termina cu glumele astea proaste.
Imi dau seama ca nu sunt in stare sa mai fac nimic, nici macar glume, asa ca tac. Vocea ei suava ca susurul unui parau de munte sparge tacerea.
    - Kaze, m-am uitat prin arhivele tale. Cine sunt fetele cu care tot vorbesti?
Am inghetat.
    - Despre ce tot vorbesti?
    - Am vazut ca vorbeai cu fete.
    - Si ti se pare ceva iesit din comun sa vorbesc cu fete?
    - Multe fete.
    - Si ti se pare ceva iesit din comun sa vorbesc cu multe fete? Stii, majoritatea dintre fetele alea imi sunt bune prietene, daca nu-ti convine da-mi papucii. raspund eu suparat ca ma tragea la raspundere pentru niste conversatii.
    - Bine, raspunde ea sec.
Deodata vad cum nu mai vad nimic si toata atentia mi se indreapta catre receptor.
    - Stai, glumeam. Nu trebuie sa ne certam.
    - Nu, Kaze, nu. Inainte nu puteam sa fiu aproape de tine pentru ca de fiecare data cineva imi lua locul. Acum la fel. Te-ai schimbat, dar esti la fel. Nu mai umbli sa agati fete, dar tot pierzi timp cu ele. Pentru mine cand o sa ai timp?
    - Hey, mereu voi avea timp pentru tine. Nu-ti face griji in privinta asta.
    - Dar ce timp, Kaze? Cu mine sa vorbesti la telefon si cu alte fete sa te intalnesti? Nu merit eu mai mult decat merita ele?
    - Ba da, si ne intalnim, ce-i drept, mai rar, pentru ca am si alte treburi. Si cu ele ma intalnesc din diverse motive. Nu ies cu ele doar sa le vad moaca.
    - Cu sau fara motive, eu nu mai suport. M-am saturat sa fiu mereu pe ultimul loc.
Simt cum o teama amestecata cu furie se naste in mine. Imi dau seama ca cea mai mare dorinta a mea ar fi sa inchid telefonul si sa nu-i mai aud reprosurile. Dar asta nu va rezolva nimic, ecoul cuvintelor sale imi va rasuna neincetat in urechi. Incerc sa-mi pastrez calmul. Nu vreau sa fac o scena, vreau sa fiu calm.
     - Kaze, nu mai merge. Eu ma retrag. Imi pare rau, dar chiar nu mai pot suporta.
Nici eu nu mai pot suporta tensiunea si ii raspund cu o voce pe care, ca prin minune, reusesc s-o mentin calma.
     - Ei, bine. Daca nu mai vrei sa ai de-aface cu mine poti incepe de acum inchizandu-mi telefonul.
As mai fi vrut sa spun ceva, dar deja convorbirea a fost intrerupta. Simt cum sangele imi navaleste in cap. Cum totul se darama. Sunt in camera mea, dar nu mai recunosc nimic. Vad usa. Vreau sa plec, sa evadez. Dar in alergarea mea catre usa simt cum ceva ma prinde si ma arunca la podea. Nu pot scapa..Sunt propriul meu prizioner si totodata propriul meu paznic. Sunt incuiat intr-o cusca de oase. Vreau sa strig dar o mana puternica imi impiedica orice sunet. Urmaresc mana. O recunosc, e propria mea mana. Sunt propriul meu prizioner. Ma uit spre raftul cu carti..atatea carti, dar in niciuna nu scrie cum poti scapa de suferinta, niciuna nu-ti poate alina durerile. Sau poate?
      Cuprind toate cartile cu privirea. Sus, cea mai de sus carte imi atrage atentia. Sclipiri aurii o impodobesc din loc in loc. O recunosc, e Biblia. Cu ce ma poate ajuta o Biblie? Ma ridic si ma duc spre raftul cu carti ca s-o iau, apoi ma trantesc pe scaun si incep s-o rasfoiesc. Peste tot aceleasi cuvinte: "Te iubesc...Am murit pe cruce pentru tine..Isus te iubeste...Isus vrea sa te ajute..vrea sa fii al Lui". Ce cuvinte frumoase. Ce iubire minunata. Continui sa citesc, si un bip scurt ma anunta ca am primit un mesaj. Un mesaj scurt din partea lui Alice: "Suna-ma!" Iau telefonul si o sun. Nici nu apuc sa-mi dau seama ca suna ca si aud minunata voce tremurand in receptor.
    - Kaze? Imi pare rau. Nu vreau sa plec. Doar ma simt singura. Si cand stiu ca pleci cu vreo fata am senzatia ca vei pleca definitiv, ca voi ramane cu adevarat singura.
    - Nu-ti face griji. Nu voi pleca niciodata. Nu o sa fii singura pentru ca nu voi mai pleca niciodata. Ok?
    - Bine, raspunde ea cu voce joasa. As mai vrea sa te rog ceva.
    - Orice, scumpo.
    - Poti sa iesi cu mine acum? Poti lasa totul deoparte si sa iesi cu mine acum?
    - Bineinteles. Acum plec. Te sun cand ajung.
    - Minunat, raspunde ea cu o urma radicala de fericire in voce.
Inchid telefonul si ma schimb pentru plecare. Ma fac baiat gigea si plec. In mai putin de o ora ajung aproape de casa ei. O vad. Ma asteapta la un colt de strada. Privirea ei ma patrunde. Am senzatia ca poate vedea in interiorul meu, ca-mi poate vedea sufletul. Si zambeste, zambeste cu cel mai minunat zambet pe care l-am vazut vreodata. Merg spre ea si o imbratisez. Imi sopteste cald la ureche.
    - Am glumit!
Incerc sa ma eliberez din imbratisare si sa o intreb la ce se refera. Cu ce a glumit? Dar ma strange si mai tare la pieptul sau si ma cufund in imbratisarea ei, stiind ca intrebarea mea nu va avea niciodata un raspuns.
 
   
      

Cu familia la cumparaturi

     Intr-o stralucitoare zi de plina iarna, lipsita de orice trasatura caracteristica anotimpului cadourilor, dintr-o casa se aud strigatele disperate de ajutor ale unei chitari chinuite in cel mai sadic mod posibil. Kaze canta...
     Cu degetele bine infipte in urechi, mama se apropie de mine cu grija si ma bate pe umar. Ma opresc din divina cantare si ma uit linistit spre ea.
    - Hai sa mergem in Auchan sa cumparam ceva.
    - De ce se mergem pana un Auchan cand putem sa mergem in Cora? E mult mai aproape, raspund eu sec.
    - Pentru ca in Cora nu gasesc ce gasesc in Auchan.
Refuz categoric sa merg pana in Auchan, dar sunt de acord sa-i fiu caraus pana in Cora. Asa ca plecam cu pasi grabiti catre "cel mai mare hipermarket din Romania. Stii de ce revii!". Dar se pare ca toti ai ceva impotriva mea astazi. Ajung in statia de autobuz si mama ma roaga din sufletel sa ma uit sa vad daca vine autobuzul. Arunc o privire piezisa peste umar, nu vad nicio masina cu luminite, deci ii spun mamei ca nu vine autobuzul. Decidem sa mergem pe jos. Dupa nici 2 minute aud zgomot de anvelope de proportii gigantice (cam cat alea de autobuz) si imi dau seama ca a venit autobuzul. In acel moment simt cum doua entitati ectoplasmatice de o putere bioenergetica fenomenala incep un razboi in mine. Din fericire, arbitrul declara entitatea pozitiva castigatoare si ma multumesc cu un lung oftat si sa refuz sa mai iau vreo masina. Am mers pe jos tot drumul ce trebuia parcurs cu masina. Nu-i problema, doar suntem sportivi.
     Ajungem in statia destinatie de autobuz si o iau pe drumul binecunoscut spre Cora. Dupa cativa pasi constat ca sunt singur. Ma uit in spate. Mama si fratele meu stau bine pironiti in asfalt, asteptand decizia mea.
    - Hai in Auchan, Andrei. Te rooooog. Acolo sunt mai multe magazine..
    - Nu merg, ma, pana acolo. E departe. Nu vreau sa mergem acolo doar pentru ca te-ai obisnuit tu cu magazinul acela. Ok? Mergem in Cora si sa vezi ca o sa te simti si aici ca acasa.
Mama capituleaza si vine spre mine posomorata, pregatita sa mergem in Cora. Cand ajunge langa mine ma loveste sentimentul acela stupid de vinovatie si maniere si fac cale intoarsa spre drumul catre Auchan, zorindu-mi familia sa se grabeasca. Un zambet larg lumineaza fata mamei mele si o vad cum zburda pe langa mine pe drumul catre Auchan. Si eu care credeam ca eu sunt imatur. Dar lasa, toti avem dreptul la manifestarea fericirii prin modalitati originale.
     Ajungem in Auchan. Mama vrea sa-mi faca o surpriza si sa-mi cumpere parpalac de iarna. O fericire infama incearca cu disperare sa-mi contorsioneze fata intr-un zambet fortat. Nu reuseste.
    - Bine. Hai sa cautam parpalace. Dar repede ca trebuie sa ma intalnesc si cu Alice mai tarziu.
Dupa aproximativ o ora de cautat parpalace, ca stim toti cum e cu mamele la cumparaturi. "Nu sta bine la umeri...Te face sa pari gras..E prea lung..Nu are gulerul frumos..Are o ata iesita in afara..E culoarea ta preferata...Nu-i bun". In fine, revenim. Dupa aproximativ o ora de cautat parpalace imi suna telefonul. Era Alice.
    - Kaze! Daca ai putea sa iesi cam in 30 minute ar fi minunat.
    - Nu pot iesi chiar acum ca sunt cu mama la cumparaturi. Te sun eu in cam 2 ore. Ok?
    - Mda...Ok.Suna-ma atunci.
    - Imi pare rau, aorta rupta din inima mea, chiar nu pot iesi acum.
    - Nu face nimic, serios. Suna-ma cand termini.
    - Okey, honey. Te sun eu cand...
Dar, inainte sa-mi termin declaratia telefonica de dragoste, aud binecunoscutul ton de ocupat, semn ca a inchis telefonul. Mda, s-a suparat.
     O zoresc pe mama sa iesim din magazin si colindam alte magazine, dar de data asta folosindu-ne mai mult de ochi. Daca nu vedeam parpalace plecam in cea mai mare fuga spre urmatorul magazin. O cursa contra timp a parpalacelor de iarna. Cursa se opreste intr-un magazin de proportii oarecum mai mari, in care vedem ce ne-am dorit. Intr-o arie a magazinului gasim parpalace. Probez cateva. Imi place unul. Ma gandesc sa-l retinem. Mergem cu el la casa si o rugam pe vanzatoare sa ni-l pastreze aproximativ o ora.
      Intre timp merg cu mama sa mai probez niste parpalace. Dar, totusi, aveam senzatia ciudata ca nu eram dorit in acea arie a magazinului. O ignor si continui sa probez un parpalac. Ma admir in oglinda cand vad in reflexie un paznic ce se uita mirat la mine. Se apropie de mine si, cu un ton care abea reusea sa-si stapaneasca rasul, ni se adreseaza:
    - Scuzati-ma, domnisoara, dar la parter se gasesc numai haine de dama.
Simt cum tot sangele imi navaleste in obraji si incerc sa ma bag cu totul in haina aceea. Astept sa-l vad plecand si ma uit la mama cu o furie amestecata cu rusine si nesiguranta pe orientarea mea sexuala. O intreb cu voce tremuranda.
    - Cate dastea am probat eu?
    - Vreo 6-7. raspunde mama incercand sa-si aminteasca.
Incerc sa fug, sa dispar din magazinul acela, dar picioarele imi raman tari pe gresia rece din magazin. Ma uit la mama. Stiam ca mai e o dilema. Cine ii va spune vanzatoarei  ca nu mai vrem haina pe care am oprit-o?
Mama se duce gratios catre casa de marcat si ii spune cateva cuvinte in fuga, cuvinte ce probabil vroiau sa exprime faptul ca nu mai vrem haina.
     Dupa acea experienta renunt la toata dorinta de a avea o haina mai office de iarna si plecam in supermarket sa luam de mancare. Acolo alte minuni capata contur.
     Trecem intai pe langa raionul de jucarii sa-si cumpere si fratemiu o jucarie. Ca doar a venit Craciunul. Isi alege un set de chestii batause de plastic si mergem mai departe. Cumparam de-ale gurii pentru toti si dau sa plec. Mama se opune.
    - Eu nu mananc carne. Trebuie sa-mi iau si pentru mine ceva de mancare.
O rog sa-si cumpere carne din iarba mai repede, dar se pare ca nu ma mai aude. Vegeta e lumea ei. Dupa lungi cautari de iarba cat mai consistenta mergem si noi spre casa de marcat. Deodata mama, ca si lovita de un fulger se indreapta spre fratemiu si il intreaba furtunos:
    - Edy. Esti sigur ca vrei sa-ti cumperi jucaria asta? Inca mai ai timp sa alegi alta.
    - Defapt, vroiam o figurina de colectie Ben 10. raspunde el timid.
    - Bine, atunci du-te cu Andrei si alege-ti alta jucarie. Ok? spune ea, uitandu-se intrebator la mine.
Dau din umeri si il iau pe fratemiu spre raionul cu jucarii. Ajungem acolo. Lasam cutia inapoi pe raft si fratemiu ma duce spre alte serii de jucarii. Il vad cum alege o cutie cu un fel de om-gandac de plastic. Il intreb de ce a ales ala si imi spune ca e una din figurinele de colectie Ben 10 care ii lipsesc. Brusc ma simt transportat in alta lume. Imi amintesc de propria-mi obsesia de a colectiona chestii de la "Mr. Snacky". Dar imi revin rapid si mergem spre casa de marcat. Pe drum dau peste un om. Ma ia in brate. Ma uit mirat la el si zambesc. Daca ma saruta data viitoare? Merg la casa. Mama a disparut. O sun si descopar absolut deloc mirat ca e la un stand cu paste fainoase. Evident, trebuia ea sa mai cumpere ceva.
     In final iesim din magazin si ne indreptam spre unul in care am vazut parpalace misto. La intrarea in magazin mama imi spune:
    - Andrei, sa stii ca il probezi acum. Dar nu mai am bani sa ti-l cumpar chiar acum.
O furie neasteptata la loveste in moalele capului cand ma uit spre sacosile de cumparaturi. Incercand sa-mi canalizez furia in energie Chi si sa o transform in Karma pozitiva fac cale intoarsa, ies din Auchan si merg spre casa. Pe drum o sun pe Alice.
    - Hey, honey. Tocmai am iesit din magazin. Ai putea iesi in cam 30-40 minute?
    - Nu mai pot acum. Daca m-ai fi sunat cu 30 minute mai devreme as fi putut iesi. Imi pare nespus de rau. ofteaza ea.
    - Ok. E ok. Poate ne vedem maine.
Inchid telefonul si grabesc pasul spre casa. Niciun cuvant pana ce ajung acasa si asa se termina ziua de cumparaturi in familie.

Lavinia e praf si pute

 



      In ziua de 21 Decembrie 2011 merg si eu la scoala ca oricare elev silitor, care in ultima saptamana de scoala nu gaseste absolut nimic mai interesant decat mersul la scoala.
     Tot Bucurestiul parea lovit de o amorteala generala. In metrou nu se aude nicio manea din niciun difuzor de Nokia 6234. Ba chiar am calcat un "roacar" nespalat pe picior si acesta nici macar privirea aia amenintatoare de demon lovit de diaree nu mi-a aruncat-o. In fine, ma asez pe scaun, deschid cartea si incep sa citesc. Dupa nici doua pagini citite inchid cartea. Literele parca incepeau un rit traditional din Tanzania. Un fel de dans al ploii mai complex se derula pe paginile ingalbenite ale cartii mele.
     Ies din statia din metrou si simt suflarea Reginei Gheturilor in ceafa. Iau pozitia de om lovit de friguri si ma indrept spre liceu. Imi imaginez inca o zi plictisitoare in incinta unitatii de invatamant "I. N. Socolescu". Dar, spre uimirea mea ulterioara, ziua aceasta planuieste sa devina o zi dintre cele mai active.
     Ajung la scoala si intru in clasa. Tot ce vad sunt vreo 3-4 colegi la fel de tristi si obositi ca mine. Incerc sa gasesc o solutie pentru a ma dezmorti putin si caut in ghiozdan. Gasesc mingea de tenis cu care m-am jucat cu o zi inainte la scoala. O iau si ies cu un coleg pe hol sa ne jucam. Dam cateva pase pline de dragoste pana cand vine fata badyguard Lavinia. Ii zic colegului sa se opreasca pentru ca a venit Lavinia, dar se pare ca nu ma aude pentru ca imi da o noua pasa. Prind mingea. Ma uit la Lavinia. Scrie ceva in caietul ei. Minunat, ne-a dat amenda. Considerand ca daca ne-a dat amenda nu mai are ce sa ne faca continui jocul.
    - Ba terminati cu mingea aia! urla Lavinia dintr-o data.
    - Bai frate, ne-ai dat amenda. Acum lasa-ne sa ne jucam. ii raspund eu plin de repulsie contodentara, dupa care ma intorc la jocul meu.
Intre timp vine o tipa de la alta clasa, se baga in fata mea si se joaca cu colegul meu. Ma retrag si ma uit la fata cum se joaca cu colegul meu. La un moment dat vine mingea spre mine, iar ea vine spre mine dupa minge.
    - Sa stii ca ma jucam si eu, dar e ok..e ok. incep eu un monolog destinat gagicii.
    - Aa. Imi pare rau. Nu te-am vazut. Poftim! raspunde ea vrand sa-mi inmaneze mingea.
    - Nu, nu. Chiar e ok. Joaca-te acolo!
Dupa mai multe insistente din partea ei si refuzuri din partea mea, isi continua jocul. Dar un nou strigat deplorabil din partea Laviniei ne opreste jocul. Colegul meu pleaca de pe hol si raman decat eu si fata. Vazand ca nu se mai poate cu niciun chip sa ma joc pe hol o iau frumos de manuta pe noua mea colega de jucat cu mingea si o invit in umila mea clasa, dupa care o trimit in spatele clasei si continuam sa ne jucam. Dupa maxim 5 minute, monstrul legii isi face aparitia. Dupa primele doua cuvinte pe care le scoate incep sa am o vaga impresie ca aceasta Lavinia a mancat megafoane in tineretile ei glorioase.
    - Ba Kaze. Ma umpli de nervi. Da mingea acum sau mergem la directoare. zbiara ea cat o tin plamanasii.
    - Bai nene, mi-ai dat amenda. Acum da-i drumu de aici. Pa.
    - Atunci hai cu mine la directoare.
    - Hmm...Daca ma gandesc mai bine cred ca iti dau mingea.
    - Nu. Imi dai mingea si vi cu mine la directoare.
    - Bine ma. Hai la directoare.
Si cu nervii ridicati pana la limita cutiei craniene, ma indrept spre cabinetul directoarei. O iau cu mult inaintea Laviniei si dau sa intru in cabinet.
    - Lasa-ma sa intru intai eu! urla ea din spate.
    - Bine ma. Fa-ti damblaua. Intra.
Intra si vorbeste scurt cu directoarea dupa care ma invita grandios inauntru. Intru si vad figura indubitabil curioasa a directoarei. Fac scurt cu mana. O salut politicos si iau o pozitie lejera asteptand sa-mi puna intrebari. Dupa niste intrebari ce nu-si aveau rostul de genul "ti se pare normal sa te joci cu o minge cu diametrul de 8 centimetri in scoala" sau afirmatii de genul "odata mi-a cazut un strugure in cap si m-a durut" ma lasa sa plec si imi confisca mingea.
     Ma duc in clasa foarte nervos si gasesc un dop. Il iau si incep sa ma joc cu o alta colega cu dopul. Intra din nou Lavinia si vorbeste cu un ton foarte grav.
    - Acum ca nu mai ai minge te joci cu dopul?
    - Iesi ma afara si da-mi amenda iar. Hai, zi ca ma joc cu dopul si fac mizerie prin clasa sau crap teste, izbucnesc eu.
Spre surprinderea mea, Lavinia iese din clasa. Dupa un timp ies din clasa si ma duc spre baie. La intrarea in baie dau de Lavinia.
    - Daca te prind in baie la fete te rup cu bataia. spune monstrul agnostic.
    - Ba termina cu tupeu asta ca nu-ti sta bine. Ok? raspund eu cu un aer superior.
    - Ce ai zis ma? Mai zi o data ce-ai zis, raspunde ea venind spre mine si incercand sa se apropie foarte mult de mine. Se ridica pe varfuri incercand sa stea frunte in frunte cu mine, dar, din nefericire, inaltimea ii permite sa ajunga doar undeva in zona gurii mele. Probabil vrea un sarut parintesc sau ceva de genul. Imi dau seama ca are ganduri necurate in momentul in care zaresc tomfa din mana ei. Dar constat ca educatia ei martiala nu include si folosirea tomfelor sau batelor asa ca ma calmez.
    - Am zis sa nu mai fii asa tupeista ca nu te prinde caracterul. Acum poti sa pleci ca nu intru in nicio baie.
    - Bine. De fapt, intra in clasa ca s-a sunat. Hai!
    - Nu, scumpa mea. Intai vreau sa vad cum ii bagi pe toti in clasa si dupa intru eu. Ok?
    - Da? Bine. Lasa ca vezi tu. Ia intrati ma toti in clasa. Acum.
Dupa ce am vazut ca intra toti in clase intru si eu in clasa. Cum am intrat mi-a venit o idee geniala prin care sa contest inteligenta Laviniei. Ies din clasa si ma duc intr-o alta unde gasesc o punga cu crete si le aduc in clasa. Rog un coleg sa ma ajute si incep sa scriu "Lavinia e praf si pute" mare pe tabla. Dupa ce termin de desenat ma duc in spatele clasei sa-mi admir opera. Cand totul parea perfect in clasa intra...Da, chiar ea. Vede mesajul negativist de pe tabla si se intoarce la noi.
    - Aveti referat toata clasa!
Colegii incep sa rada isteric, dupa care se uita spre mine si unul din ei imi spune razand.
    - Ba Kaze, ba. Ti-am zis ma ca o faci praf daca scrii aia. Acum avem referat.
Ma amuz si eu impreuna cu ei si las ziua sa continue in amorteala generala ce a fost spulberata pentru cateva ore.
     Intr-un final se termina orele de curs( cu o ora mai devreme) si plec spre concertul sustinut in acea seara sperand ca amorteala generala sa dispara pentru inca un timp.

50 adevaruri uimitoare despre viata

M-am gandit sa impartasesc cu voi 50 adevaruri uimitoare despre viata :

1) Unghia degetului miijlociu creste cel mai repede.
2) Omul are pana la 1 milion de fire de par in cap.
3)Barba unui om poate creste doar pana la 10 metri, dupa care se opreste.
4)Filele de la mijlocul unui caiet sunt mai scurte decat cele din extremitati.
5)Caii sunt frumosi.
6)Unghiul vizual al omului este de 170 grade.
7)Alice ma iubeste.
8)Faza cu "niciodata sa nu spui niciodata" e o porcarie.
9)Nimeni nu-si poate atinge toti dintii cu limba.
10)Sigur ai incercat asta dupa ce ai citit.
11)Doare sa deschizi parasuta de rezerva.
12)Am cel mai mare par de pe picioare din clasa.
13)Johnny e cel mai paros din clasa. Are par pana si pe spate si umeri.
14)Analiza matematica e chiar grea. Nu inteleg cum poate cineva sa o priceapa.
15)Cea mai saraca tara de pe Pamant(Africa de Sud) este de fapt cea mai bogata. Detine 70% din rezervele de aur.
16)Dante nu a fost scriitor renascentist. Vartejaru a mintit.
17)Musulmanii cred ca viata de apoi reprezinta 7 ceruri si ca in fiecare se bucura de diferinte placeri sexuale.
18)Ghepardul este cel mai rapid aminal. Ajunge la 95km/h.
19)Talpa calului incepe din locul pe care noi il consideram genunchi.
20)E abia 22:58 si deja mi-e somn.
21)Azi a nins 5 minute si a plouat toata ziua.
22)Atunci cand iti ingheata mana iti ingheata intai degetele, apoi palma. Johnny spunea ca e invers.
23)Primul produs cu cod de bare a aparut pe guma Wrigley`s.
24)Cea mai mare companie de tigari nu este Kent. Este Philip Morris.
25)De Craciun primesc o chitara.
26)De la un timp am inceput sa sufar de muschi. Chiar daca n-am.
27)Cea mai citita carte din lume nu este Harry Potter. Este Biblia.
28)Alice inca ma iubeste.
29)Nu numarul de neuroni te face destept, ci numarul de sinapse.
30) Pocaitii nu sunt o secta satanista. Sunt poporul lui Dumnezeu.
31)Si eu o iubesc pe Alice.
32)Daca arunci ceva in sus asteapta-te sa-ti pice in cap. Nu va ramane in aer.
33)Niciodata sa nu scuipi cand sari cu parasuta. Daca vrei neaparat sa faci asta scuipa in lateral(va spun din experienta).
34)Platon a spus candva: "Daca Dumnezeu nu exista si ai crezut in El nu ai nimic de pierdut, dar daca El exista si nu ai crezut in El, atunci pierzi totul".
35)Cipper are muschii naspa. Caii au muschi misto.
36)Sexul nu e cea mai minunata experienta pe care o traieste un om.
37)Femurul poate suporta o greutate de pana la 1000 de ori mai mare decat propria greutate.
38)Omul poate trai pana la 5 minute fara aer, 3 zile fara apa, 30 zile fara mancare. Dar Ilie a rezistat 40 zile dupa ce a mancat 2 turte facute de Dumnezeu.
39)Cea mai inalta cladire din lume este Burj Dubai si are 828 m inaltime. Dar compania Kingdom Holding, din Arabia Saudita au proiectat deja o cladire ce se presupune a ajunge la 1609 m inaltime. Aceasta se va numi Kingdom Tower.
40)Nu-ti poti atinge cotul cu limba.
41)Cel mai inalt salt cu parasuta s-a efectuat de la 30.000 km de sol dintr-un balon. Parasutistul a lesinat si parasuta i-a fost deschisa de aparatul de siguranta.
42)Piramidele nu au fost construite de extraterestrii. Rog "inteligentii cu teorii inteligente" sa se mai documenteze in aceasta privinta.
43)Cred ca Alice inca ma mai iubeste.
44)Cea mai buna arma este corpul uman.
45) In 1923, jocheul Frank Hayes a suferit un atac de cord in timpul unei curse. Calul sau, Sweet Kiss, a terminat pe primul loc, Hayes devenind astfel primul jocheu mort care a castigat vreodata o cursa.
46)Icoanele sunt o prostie. Nimeni nu stie cum a aratat Isus si la fel de putine informatii avem despre ucenici si alti sfinti. Nu existau aparate foto Canon pe vremea aia. Si Dumnezeu Insusi spune sa nu ne facem imagini reprezentand lucrurile din cer(sfintii) sau de pe Pamant. Exod/ Iesirea 20:4-5 (BIBLIE). Curiosii sa cerceteze.

47)Cel mai veninos sarpe din lume este Sarpele Vajnic.Se gaseste in Australia, deci nu va panicati. 

48) Cea mai bogata retea de telefonie din Romania este Orange, nu Cosmote.
49)Oamenii isi doresc, in general, cel mai mult bani.
50) ISUS TE IUBESTE!

Primul meu salt cu parasuta

     Dupa cum unii dintre voi au avut inimaginabila placere sa afle, eu sar cu parasuta. Si ca raspuns pentru urmatoarele intrebari:
Da, sar cu parasuta.
Da, chiar sar din avion.
Da, de cele mai multe ori mi-e frica. Din fericire frica dispare in momentul in care se deschide usa avionului.
     Acum sa ne axam pe motivul pentru care m-am apucat de parasutism si ilustrarea cat mai RGB a primului salt.


     De cand ma stiu eu mi-am dorit sa fiu diferit si, in incercarea mea de a fi diferit, faceam fix lucrurile pe care ceilalti prieteni nu s-ar fi gandit sau nu ar fi avut curaj sa le faca. Cand majoritatea oamenilor prefera sa joace cel mai cunoscut sport la nivel mondial (fotbal) eu am preferat sa joc basket. De ce? Pai..ca sa fiu eu mai diferit.
     Inca de mic am descoperit placerea saltelelor elastice si as putea spune ca prin aceste inventii contemporane mi-am descoperit dorinta de sporturi extreme si setea de adrenalina. Si, cum orice drog incepe in cantitati mici si doar putine reactii adverse, asa am inceput sa devin dependent de "senzatii tari din o mie noua sute saispatru".
      Si am inceput. Prima saritura formidabila (pentru un pustiulica de 10 anisori draguti)..prima gagica impresionata..si da, inevitabil primul os rupt. Asa au decurs urmatorii 6 ani din viata mea. Sarituri.. gagici.. perioade de recuperare la Budimex.
      ~Pentru curiosi, da, inca am oase intregi, aproximativ 200 oase imi sunt neafectate. Am purtat de multe ori armura gipsata. Am avut 2 fracturi de clavicula, dintre care una in 2 locuri; o fisura in ulna sau radius, eu numesc zona aia COT; 2 deplasari de omoplat; o entorsa la glezna; de 2 ori ligament incrucisat la genunchi si, din cate pot eu sa-mi amintesc, lista se opreste aici.~
     Revenind..Pe la varsta de 14 ani primesc o veste dinamita. Vine mama la mine si im spune ca a gasit ea o scoala de parasutism. Accept imediat ideea, dar aflu ca nu pot sa ma inscriu decat la 16 ani.
    Cand am ajuns la varsta acceptata pentru parasutism revine mama sa ma intrebe daca inca mai vreau sa fac parasutism. Pus fata in fata cu o decizie care putea sa-mi schimbe viata (bine, sa-mi termine viata) m-am gandit sa refuz. Dar un gand evident mi-a trecut prin minte. "Cate persoane cunosc eu sa faca parasutism? Niciuna. Cate fete pot sa agat spunandu-le de cum e sa sari cu parasuta? Majoritatea. Da. Accept. Ma apuc de parasutism".
     Ma inscriu. Particip la pregatirile fizice si la cursuri. Apropo, inca mai tin minte cum, dupa o zi de pregatire fizica, aveam febra musculara toata saptamana. Reusesc sa iau examenele cu cea mai mare medie (9.99) si sa fiu primul admis la parasutism. Evident ca toata lumea a aflat in urmatoarea saptamana cu ce medie a reusit Mr. Kaze sa ia examenele.
     Dupa nenumarate plimbari de pomina pana la tarani la aerodrom. Dupa nenumarate zile de pregatire fizica in care tot ce doream era sa cad si sa nu ma mai pot ridica decat dupa ce se termina programul de pregatire. Dupa o gramada de replici de genul "de maine se zboara" a venit si minunata zi in care o voce suava de barbat puternic racneste in mijlocul aerodromului de nicaieri : "In urmatorul echipaj, Urse Andrei".
Aud mult asteptata propozitie. Emotiile ma napadesc. O frica morbida imi cuprinde toate alea si, cand credeam ca sunt in cea mai critica stare posibila, ceva de undeva din zona centrului de greutate imi face semne disperate ca vezica mea a atins apogeul. Fug cat ma tin toate picioarele pana la baie. Dupa ce termin dau sa ma spal pe maini. Dar oglinda care, dupa sparturile pe care le avea, mi-a cumulat aproximativ 1649 ani de ghinion, imi atrage atentia intr-un mod nefiresc. O figura extraterestra ma privea din oglinda. Un chip speriat cu tenul galben stacojiu, buze vinetii si tremurande si ochi mari si bulbucati parca ma implora ceva. Crezand ca imaginatia imi joaca feste ma despart de trista figura din oglinda si ma indrept in fuga spre zona pe care s-a instalat startul parasutistilor. Ma imbrac in costumul original de parasutism. Adidasi rezistenti la aterizari bruste; pantaloni de trening care pot suporta pana la 2 metri de tarare prin iarba; bluza de trening conceputa special pentru a-mi face mainile sa para ca nu tremura.
      Echipat cu ultracostumul de parasutist si cu minunatul aparat salvator in spate ma intrept cu pasi marunti spre avion. Ceva imi intra in fund. Nu mi-am ajustat hamul pe corpul meu. Toata lumea se opreste pentru ca "Printisorul Kaze" sa-si ajusteze hamul. Ca de, doar nu vrem sa cada baietelul din parasuta. Dupa ce primesc cate o injuratura de parasutism si am hamul ajustat ne continuam drumul spre avionul care e facut special pentru parasutistii incepatori. Spun ca e construit special pentru parasutistii incepatori pentru ca, o data urcat in el, ai senzatia ca se rupe din toate alea, iar asta e un bun suport psihologic ce ne face sa vrem cu disperare sa iesim din avion.
      Incepe delocarea. Toata lumea tipa de bucurie. Incerc sa tip si eu. Deschid gura, dar, spre surprinderea mea, tot ce-mi iese din gura este doar o infama cantitate de aer mut. Privesc altimetrul. Sunt la 300 metri de sol. Ma ingalbanesc. Dupa un timp privesc iar altimetrul. 500 metri. Ma invinetesc. Dupa inca un timp privesc iar altimetrul. 1000 metri. Ma inverzesc. Dupa inca 2-3 minute instructorul deschide usa avionului. Prima lacrima imi paraseste ochiul stang si se intreapta cu repeziciune spre barbie. Vad primii parasutisti care sar. Se duc in jos. Incep sa tremur. Tremur atat de tare incat am senzatia ca pot misca avionul. Ba nu, era doar intrarea pe traiect. Instructorul vine la mine sa-mi prinda comanda automata. Urmeaza sa sar. O, Doame, chiar fac asta. Asta e un avion real, o parasuta reala. Nu visez. Toti parasutistii sar si in avion ramanem decat eu si instructorul. Imi face semn sa ma ridic. Incerc sa ma ridic, dar picioarele parca nu mai sunt ale mele. Asa ca ma apuc cu mainile de niste cabluri din avion si ma ridic. Imi tarasc picioarele gelatinate pana spre usa avionului.
   - Pozitia..Salt..Hai..hai hai!!! racneste instructorul
Imi pregatesc pozitia. Imi iau elan si...scot capul pe usa. Vad haul de sub mine si revin in siguranta avionului. Ma uit la instructor. O casca neagra si lucioasa pe care o camera video ma privea patrunzator ii acoperea podoaba capilara. O mustata de veteran de razboi facea imposibila descensiunea oricarui muc ce vroia sa patrunda in gura acestuia. Niste ochelari negri si o protectie pentru barba completau silueta de tip Cyborg din fata mea. Vazand modul in care ma privea si cum imi striga sa sar mi-am dat seama ca nu mai exista decat doua variante.
1) sar din avion
2) imi iau bataie si sar din avion
Fiind invatat inca din copilarie ca bataia doare, am ales prima varianta. Imi fac din nou curaj si incalec pe curentul de aer care dadea tarcoale avionului. O frica groaznica amestecata cu maxim de adrenalina imi invadeaza corpul. Dupa 1-2 secunde, in care am avut timp sa ma gandesc la tot trecutul meu, incep sa ma panichez. Ma misc necontrolat din toate articulatiile pe care stiam si nu stiam ca le am. Imediat dupa aceea ceva ma apuca de umeri si ma trage in sus. Ridic privirea ca sa-i multumesc lui Superman, dar nu vad decat o bucata imensa de material albastru care inainta sigura pe ea deasupra capului meu. Albastrul acelei parasute l-am desemnat ca fiind cel mai frumos albastru pe care l-am vazut in viata mea. Sperand ca parasuta stie ce face mai bine decat mine am inceput sa pilotez pana cand am ajuns aproape de sol. Trebuie sa-mi pregatesc aterizarea. FAIL. Am infundat prea sus, parasuta s-a golit de aer. A mai ramas un singur lucru pe care-l puteam face. Incordez bine picioarele si astept socul. Parasuta inainteaza spre pamant. Ating solul. Ma las in fund si incep sa patinez pe fund in iarba. Rezultatul? Toata ziua am preferat sa stau in picioare.

Lasand la o parte toate neplacerile unui salt cu parasuta si pastrand doar adrenalina capatata si frumusetea saltului si peisajului pe care am putut sa-l admir pe timpul coborarii cu parasuta am ajuns la o singura concluzie. Vreau sa fac in continuare parasutism.
La cat mai multe salturi !!!